Te uiți la cifrele din businessul tău de acum. Câți oameni ți-au scris săptămâna asta, câte programări ai, cât de mult sau de puțin s-au mișcat lucrurile și, aproape fără să-ți dai seama, transformi toate informațiile astea într-un verdict despre prezent:
Merge sau nu merge. Fac bine ce fac sau nu. Are rost să continui sau nu.
Am făcut și eu asta de multe ori.
Doar că există o problemă cu felul în care citim cifrele: realitatea pe care o vezi astăzi nu este rezultatul a ceea ce ai făcut astăzi.
Este ecoul lucrurilor pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut în săptămânile și lunile din urmă. Cu alte cuvinte, este “old news” cum spune americanu’ și o folosești ca să iei o decizie despre ce faci mâine.
E ca atunci când te apuci de sală
Mergi la primul antrenament, apoi la al doilea, la al treilea. Faci exercițiile, ai febră musculară, poate începi să fii mai atentă și la ce mănânci, dar când te uiți în oglindă nu vezi mare lucru. Și e firesc. Corpul are nevoie de timp ca să transforme ceea ce faci astăzi într-un rezultat pe care îl poți vedea.
În business uităm foarte ușor lucrul ăsta.
Postarea pe care ai publicat-o azi, conversația pe care ai avut-o cu un posibil client, faptul că ai început să vorbești mai clar despre ceea ce faci sau că, după luni de ezitare, ai început în sfârșit să fii prezentă constant nu au cum să apară instantaneu în cifre.
În schimb, cifrele de acum spun ceva despre perioada din urmă.
Dacă ai apărut o săptămână și apoi ai dispărut trei, dacă ai schimbat mesajul de cinci ori, dacă oamenii nu înțelegeau încă foarte bine cu cine lucrezi sau dacă ai așteptat să te simți pregătită înainte să vorbești despre serviciile tale, o parte din ceea ce vezi astăzi vine de acolo.
Asta nu înseamnă că trebuie să continui la nesfârșit o strategie care nu funcționează. Înseamnă doar că rezultatul de azi și acțiunea de azi nu trebuie puse automat în aceeași ecuație.
Și apoi apare povestea pe care ți-o spui despre cifre
Când treci printr-o perioadă în care faci și nu vezi, creierul nu rămâne neutru. Începe să caute o explicație pentru gol, și rareori alege una blândă. Alege convingerea pe care o porți deja despre tine, cea veche, adânc înrădăcinată. „Poate chiar nu sunt bună la asta.” „Piața este deja saturată.” „Poate alții știu mai bine decât mine.” Întârzierea rezultatului nu creează convingerea asta. Doar o trezește, ca pe o veche cunoștință care aștepta un motiv să reapară.
Și aici e capcana adevărată. Nu renunți pentru că cifrele erau proaste. Renunți pentru că cifrele proaste au confirmat o poveste despre tine în care oricum credeai deja. De asta doi oameni pot avea exact aceleași cifre slabe într-o lună, iar unul continuă senin, în timp ce celălalt abandonează. Nu cifrele fac diferența. Convingerea prin care se uită la ele o face.
Ce ai de făcut, de fapt
Așa că, atunci când realitatea de azi te trage în jos, ai două lucruri de separat, nu unul.
Primul, mai simplu: adu-ți aminte că te uiți la o știre veche. Întreabă-te nu „ce-mi arată luna asta”, ci „cum am apărut eu în ultimele nouăzeci de zile, constant sau în salturi și pauze?”. Ăsta e singurul indicator corect al direcției tale.
Al doilea, cel care contează cu adevărat: uită-te la povestea pe care ți-o spui în gol. Când cifrele întârzie, ce concluzie despre tine îți sare prima în minte? Scrie-o. Pentru că exact acea propoziție, nu cifrele, decide dacă mâine mai apari sau nu. Și, spre deosebire de cifre, ea chiar se poate schimba.
Data viitoare când te uiți la un rezultat slab și simți că vrei să renunți, oprește-te înainte de concluzie și întreabă-te: ce cred eu, de fapt, despre mine, de vreau să mă opresc tocmai acum? Răspunsul de acolo te ține în joc mult mai mult decât orice cifră bună.
PS: Despre convingeri vorbim și la webinarul de săptămâna viitoare: mitul pieței saturate, sindromul impostorului și capcana comparației. Te poți înscrie aici
Zile cu bucurie,
Claudia
