Acum aproape patru ani am decis să plec din mediul corporate și să lucrez cu oamenii într-un mod mai apropiat de sufletul meu. Am deschis un shop online în care am investit mulți bani, timp și energie. A fost cea mai scumpă școală pe care am plătit-o vreodată, pentru că m-a învățat multe despre antreprenoriat, despre marketing, despre procese. Dar cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat a fost cât de departe eram, în mintea mea, de a mă considera antreprenor, chiar dacă tehnic deveneam una în fiecare zi în care lucram pe cont propriu.
În ultimul an am vorbit cu destui terapeuți care îmi spun, la un moment dat în conversație, aceeași propoziție: „Eu nu m-am făcut terapeut pentru asta.” Pentru marketing, pentru prețuri, pentru tot ce înseamnă să administrezi un business. Și rezonez de fiecare dată cu ei, pentru că nici eu nu am plecat pe cont propriu ca să fiu antreprenoare, ci pentru să pot susține oamenii într-un mod în care la vechiul loc de muncă nu mai puteam.
Pare contraintuitiv. Dacă lucrezi pe cont propriu, devii automat antreprenor, nu? Doar că trecerea de la mentalitatea de angajat la cea de antreprenor nu se face peste noapte. Cel puțin în cazul meu, n-a fost deloc așa.
Blocajul ăsta l-am văzut la majoritatea terapeuților cu care am vorbit. S-au făcut terapeuți pentru oameni, pentru procesul din ședința de terapie, pentru momentul în care cineva pleacă mai eliberat decât a venit. Niciunul nu și-a dorit în mod special titlul de antreprenor sau soloprenor, cum vrei să-i spui. Doar că așa funcționează realitatea unui cabinet privat sau a unei practici independente. Iar dacă mentalitatea ta nu face și ea trecerea asta, rămâi blocat exact între cele două identități, fără să înțelegi de ce.
Ce te pregătesc formările
Formarea ta a fost construită aproape integral în jurul clientului. Cum îl asculți, cum îl ții în siguranță, cum recunoști un tipar, cum intervii la momentul potrivit.
Dar nimeni nu te-a învățat cum găsești clienții ăștia. Cum îți construiești o ofertă pe care s-o poți explica în două propoziții. Cum stabilești un preț fără să te simți ca și cum ai cere prea mult. Cum investești într-un instrument sau într-un curs de business fără să te întrebi de zece ori dacă merită. E pur și simplu o zonă care n-a fost niciodată parte din formarea ta inițială.
Tiparele de angajat nu dispar automat
Am observat, la mine și la femeile cu care lucrez, un fel de reflex care rămâne din anii de angajat, chiar și la ani buni după ce ai plecat dintr-un job. Aștepți să-ți spună cineva ce ai de făcut. Aștepți să apară clienții de la sine. Aștepți să te simți pregătit înainte să postezi ceva. Aștepți un semn că e momentul potrivit.
Într-un business pe cont propriu, semnul ăla nu vine niciodată din exterior. Tu decizi, tu încerci, tu greșești, tu ajustezi. Și partea asta de responsabilitate completă, fără cineva care să-ți confirme că faci bine, poate scoate la suprafață frici pe care nu le-ai mai simțit de mult.
Ce pare blocaj de marketing e, de fapt, altceva
Dacă te recunoști în vreuna din situațiile astea – eviți să spui ce faci, amâni postarea cu zilele, simți că nu ești încă suficient de pregătit, ai un bolovan în stomac când trebuie să anunți un preț, cumperi cursuri cu ușurință dar te gândești de zece ori înainte să investești în business – nu te grăbi să pui totul pe seama lipsei de strategie de marketing.
Ce se vede din exterior ca blocaj de promovare e, de cele mai multe ori, semnul că partea de antreprenor din tine nu s-a format încă suficient cât să stea lângă partea de terapeut.
Un business cere investiție, nu doar muncă
Un lucru pe care l-am descoperit mai târziu decât aș fi vrut: orice business cere investiție reală, nu doar ore de muncă. Timp, energie, instrumente, procese care se construiesc în timp.
Poate ai nevoie de un site care reflectă cu adevărat ce faci. De un sistem prin care oamenii se programează fără bătaie de cap. De mentorat care să-ți arate ce nu vezi din interior. De o ședință foto care arată cine ești, nu un șablon.
Și aici e o diferență de perspectivă care schimbă tot: privite ca cheltuieli, lucrurile astea par o gaură în buget. Privite ca investiții, sunt fundația pe care se sprijină tot restul.
A ajuta și a fi plătit nu se contrazic
Una dintre cele mai răspândite credințe pe care le aud este că, în clipa în care te ocupi de partea de bani sau de promovare, pierzi din autenticitate. Ca și cum grija pentru business ar fi opusul grijii pentru oameni.
Realitatea e inversă. Dacă nimeni nu află că exiști, n-ai pe cine să ajuți. Și comunicarea făcută cu claritate, fără presiune și fără frică artificială, nu îndepărtează oamenii potriviți de tine. Îi ajută să te găsească, exact când au nevoie de ce oferi.
Cele două roluri nu se exclud, se susțin
Nu trebuie să renunți la identitatea de terapeut pentru a deveni un om de afaceri rece. Nu trebuie să postezi în fiecare zi sau să vinzi agresiv. Dar ai nevoie să accepți că porți, în paralel, două roluri reale: cel care lucrează direct cu oamenii și cel care ține în picioare structura prin care poți continua să faci asta.
Cu cât aceste două roluri lucrează împreună, mai puțin ca o luptă internă și mai mult ca o colaborare, cu atât poți ajuta mai mulți oameni fără să te epuizezi în proces.
Întrebarea pe care merită să o pui înainte să mai cauți o strategie este “Funcționez acum mai mult din identitatea de terapeut sau din cea de antreprenor?”
Eu am avut nevoie de ani să-mi dau seama unde mă aflam de fapt în întrebarea asta, și cred că majoritatea terapeuților cu care vorbesc sunt undeva la mijloc, fără să-și dea seama. Nu e o întrebare la care răspunzi o singură dată și rezolvi tema pentru tot restul carierei. E ceva ce verific și eu, din când în când, mai ales în perioadele în care simt că mă blochez fără motiv aparent.
Am vorbit pe larg despre asta cu Liliana, într-un material în care am încercat să punem în cuvinte exact ce simțim amândouă când purtăm cele două pălării deodată. Dacă te recunoști în ce ai citit până aici, cred că merită să-l vezi: https://www.youtube.com/watch?v=cQr5MftQdPA
Zile cu bucurie,
Claudia
