De dimineață am auzit o frază care m-a făcut să mă opresc din tot ce făceam.
„The balance of your business is the balance of your thoughts.” / „Echilibrul businessului tău este echilibrul gândurilor tale.”
Am stat cu ea câteva minute pentru că punea în cuvinte ceva ce văzusem deja de nenumărate ori în ultimul an, în întâlnirile pe care le-am avut cu terapeuți, coachi și practicieni.
Ce vedem când ne uităm la un business
Când analizăm un business – al nostru sau al altcuiva – vedem de obicei lucrurile vizibile: strategia, oferta, prețurile, postările, numărul de clienți. Acestea sunt lucrurile pe care le putem măsura, compara, optimiza. Și tocmai de aceea ne concentrăm pe ele, pentru că pare logic și eficient.
Dar mult mai rar ne uităm la ceea ce stă în spatele tuturor acestor lucruri. La gândurile pe care le repetăm zilnic, atât de des încât nu le mai auzim. La convingerile pe care le-am considerat atât de mult timp adevărate, încât am încetat să le mai punem la îndoială.
Convingerile care rulează în fundal
Știi cum are un calculator programe care rulează în fundal, fără să le vezi pe ecran? Consumă resurse, influențează viteza, determină ce poate și ce nu poate face sistemul și tu nici nu știi că sunt acolo.
Convingerile noastre funcționează exact așa.
Convingerea că nu știm suficient. Că mai avem nevoie de încă o formare, încă un curs, încă un an de experiență înainte să ne dăm voie să ne arătăm cu adevărat.
Convingerea că alții sunt mai buni, mai pregătiți, mai credibili. Că ei au ceva ce noi nu avem și probabil nu vom avea niciodată.
Convingerea că piața e deja prea aglomerată, că nișa e ocupată, că oamenii nu mai caută ce oferim noi sau că nu pot plăti prețul pe care îl merităm.
Convingerea că marketingul e pentru alții, că dacă suntem buni la ce facem, clienții vor veni de la sine, că să te arăți în mod constant online e fie superficial, fie agresiv, fie pur și simplu nu e stilul tău.
Fiecare dintre aceste convingeri are o poveste. Un moment în care a apărut, ceva care a confirmat-o, cineva care a întărit-o. Aceste convingeri nu funcționează la nivel de informație. Nu sunt gânduri pe care le analizezi rațional și le respingi dacă nu sunt adevărate.
Funcționează la nivel de identitate. Funcționează în locul din care iei decizii, înainte ca mintea conștientă să apuce să intervină.
Cum arată asta în practică
Poți ști exact cum să scrii o postare eficientă și tot să nu o scrii. Poți înțelege teoria prețurilor și tot să îți subevaluezi serviciile. Poți cunoaște pe dinafară structura unui script de vânzări și tot să amâni conversația cu un potențial client.
Sau poate că ai avut deja momente în care ai scris o postare și ai șters-o înainte să o publici. Poate că ai avut un preț în minte și ai ales unul mai mic în ultimul moment.
La suprafață, toate aceste decizii par diferite. În profunzime însă, ele sunt adesea alimentate de aceeași poveste despre tine. Una care spune că nu ești pregătit, că nu meriți, că nu e momentul, că mai e ceva de rezolvat înainte.
Rareori au legătură cu marketingul sau cu strategia. De cele mai multe ori au legătură cu povestea care rulează în fundal și care determină, în fiecare zi, ce faci și ce eviți să faci.
Întrebarea care schimbă perspectiva
Atunci când iei o decizie de business – să postezi sau nu, să lansezi sau nu, să ceri prețul acela sau nu – cât este strategie și cât este o convingere care rulează în fundal de mult timp?
Nu e o întrebare confortabilă și nu are întotdeauna un răspuns rapid. Dar e genul de întrebare care, dacă îi dai voie să lucreze, începe să dezvăluie lucruri pe care strategia singură nu le poate atinge.
Pentru că un business nu e doar o structură externă. E și o reflecție a felului în care te raportezi la tine, la valoarea ta, la ce crezi că e posibil pentru tine.
Și uneori, cea mai importantă muncă nu e să găsești o strategie mai bună. E să înțelegi mai clar de unde operează strategia pe care o ai deja.
De unde începi?
Schimbările importante în business nu încep întotdeauna cu o strategie nouă. De cele mai multe ori încep în momentul în care vezi mai clar povestea pe care ți-o spui despre tine.
Povestea că nu ești suficient de bun, că nu e momentul potrivit, că alții o fac mai bine, că piața nu are loc și pentru tine.
Cu siguranță nu vei identifica toate convingerile care te influențează într-o singură zi. Poate că unele dintre ele sunt atât de familiare încât nici nu le mai observi. Dar simplul fapt că începi să le privești diferit schimbă ceva. Pentru că în momentul în care vezi o convingere, ea încetează să mai fie invizibilă. Iar ceea ce nu mai este invizibil poate fi înțeles și explorat. De aici începe orice transformare.
Echilibrul businessului tău e, într-adevăr, echilibrul gândurilor tale. Și vestea bună e că gândurile, spre deosebire de circumstanțele externe, pot fi analizate, puse la îndoială și, în timp, schimbate.
Asta nu înseamnă că e ușor. Înseamnă că e posibil.
Și că merită să începi.
Zile cu bucurie,
Claudia

